Intră acum și în grupul de
Închiderea oficială a Târgului de Crăciun instalat în centrul Sucevei în data de 1 ianuarie 2012 va avea loc joi, 10 ianuarie 2013, pe esplanada Casei de Cultură din Suceava, prilej cu care cei prezenţi la acţiune vor avea posibilitatea să urmărească un spectacol susţinut de Ansamblul „Bucovina” al Centrului Cultural Bucovina.
Reamintim că Târgul de Crăciun a fost înscris în manifestările aparţinând programului Crăciun în Bucovina, ce se doreşte a deveni un eveniment de tradiţie la nivelul judeţului Suceava.
La finele lui 2012, municipalitatea a organizat pentru suceveni un Târg de Crăciun în stil vienez. În cadrul acestuia, au fost amenajate nu mai puţin de 20 de căsuţe din lemn în care comercianţii au avut ocazia să îşi expună marfa de sezon la vânzare. Alături de meşteşugari au fost prezenţi şi membrii Asociaţiei „Produs în Bucovina” care au delectat ochii şi simţurile olfactive ale sucevenilor cu produsele tradiţionale ce se prepară în zona Bucovinei, cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
La mare căutare în rândul sucevenilor au fost slănina afumată, brânza de burduf şi poalele în brâu, care au făcut deliciul cumpărătorilor.
Atracţia locului a fost cu siguranţă impunătorul brad de Crăciun, împodobit cu decoraţiuni deosebite în alb, albastru şi galben.
„Ne dorim un târg frumos, pe care să-l transformăm într-o adevărată tradiţie”, declara primarul Sucevei, Ion Lungu, înaintea sărbătorilor de iarnă, în cadrul unei conferinţe de presă.
Menţionăm că manifestările cuprinse în cadrul programului Crăciun în Bucovina se vor încheia oficial în municipiul reşedinţă de judeţ, joi, 10 ianuarie 2013, odată cu închiderea Târgului de Crăciun, iar la nivel judeţean, manifestările se vor încheia duminică, 13 ianuarie, cu un Festival al datinilor şi obiceiurilor de iarnă pe stil vechi, care va avea loc în Parcul din centrul comunei Drăguşeni.
Intră acum și în grupul de